COPII

Intervenții terapeutice la copii

Este important sa ințelegeți că o întârziere în vorbire nu reprezintă același lucru cu o dificultate în vorbire sau cu o insuficiență. De fapt, întarzierea vorbirii constituie o problemă frecvent întâlnitâ în dezvoltarea copiilor – observată în proporție de 5-10% la copiii preșcolari. Când o persoană este incapabilă să producă sunete în mod corect/fluent sau întămpină probleme cu vocea, este vorba de tulburare în vorbire (dificultățile în pronunțarea sunetelor sau tulburarile de articulare și bâlbâiala sunt exemple). Insa când o persoană întampină dificultăți în întelegerea celorlalți (limbaj receptiv) sau în împărtașirea gândurilor, ideilor si sentimentelor în mod complet (limbaj expresiv), este vorba despre o tulburare de limbaj.

Tulburările de vorbire

Se referă în special la articulare – producerea fizică a sunetelor; limbajul copilului este greu de înțeles. Pot apărea: omisiuni (sunete din cuvinte si propozitii pot fi complet excluse), substituiri (un sunet incorect este folosit in locul celul corect), distorsionari (copilul încearcă să producă sunetul corect, însa nu reușește clar).

Cauzele sunt de obicei necunoscute, însă poate fi vorba de palat despicat, frenul limbii,  probleme ale dentiției, pierderea auzului sau dificultate in controlul mișcărilor gurii.

Și tulburarile neurologice pot afecta articularea (paralizia cerebrala). Mai sunt incluse in aceasta categorie si apraxia/dispraxia (dificultatea in realizarea miscarilor voluntare ale limbii si buzelor sau cu combinarea miscarilor, inclusiv cele necesare pentru a produce sunete; vorbirea poate fi dificila sau contine erori de articulare, nu se poate exprima in mod corect si consistent), dizartria(paralizia, slabiciunea sau slaba coordonare a muschilor gurii; limbajul este lent, inexact, neclar si/sau hipernazal-prea multe sunete ies pe nas si pot exista probleme cu inghititul).

Motive de ingrijorare: copilul nu produce sunete cu consoane (in special b,d,n si m) pana la varsta de 8-9 luni, nu produce un alt cuvant in afara de “mama” sau “tata” pana la 12 luni, foloseste mai mult vocale si gesturi pentru a comunica dupa 18 luni, limbajul nu poate fi inteles de persoane straine pana la varsta de 3 ani, exclude consoanele din cuvinte la varsta de 3 ani, limbajul e greu de inteles la varsta de 4 ani, la varsta de 6 ani nu poate produce multe sunete, exclude/ substituie sau distorsioneaza sunete dupa varsta de 7 ani, este rusinat/ingrijorat de limbajul sau.

Afazia constituie pierderea abilitatii de a intelege limbajul (scris sau vorbit ) si apare ca urmare a tulburarilor din zonele creierului folosite in vorbire.

Disfonia spasmodica este o afectiune caracterizata prin dificultatea de a vorbi din cauza unor spasme repetitive sau continue (distonia) ale muschilor care controleaza corzile vocale.

Tulburări ale vocii

Vocea este produsa pe masură ce aerul din plamani urcă și vibrează corzile vocale (fonație). Vocea este apoi modificata pe masura ce trece prin diferite tipuri de spatii din gat, nas si gura (rezonanță).

Tulburarile vocii includ atăt tulburarile de fonație, cat si de rezonanță. Tulburarile de fonație presupun o voce aspra, ragusită sau care indica modificari bruste în punctele de intensitate maxima. Se pot datora nodulilor vocali, papiloamelor, unei ulceratii, unei pânze laringiene, paraliziei/ slabiciunii corzilor vocale sau dificultații in coordonarea respirației in vorbire, dar si acidului din stomac care urca, cancerului de gat sau suprautilizariicorzilor vocale (tipat, curatarea constanta a gatului sau cantat).

Tulburarile de rezonanță sunt cauzate de un dezechilibru in energia sunetului pe masura ce vocea trece prin spatiile gatului, nasului sau gurii. Exista de obicei doua tipuri: hiponazalitate in care nu exista suficienta energie sonora prin nas, ce poate fi cauzata de un blocaj nazal sau alergii si hipernazalitate in care partea moale a palatului (valul) nu inchide complet fosele nazale din spatele gatului in timpul vorbirii si prea multa energie sonora iese prin nas, ce poate fi cauzată de un palat despicat, palat scurt sau submucos, nazofaringe larg, indepartarea a prea mult tesut in timpul unei operatii de polipi sau miscarea precara a palatului moale.

Motive de ingrijorare: daca vocea este aspra, ragusita sau de slaba calitate, vocea este prea puternica/ prea slaba, vocea este prea joasa/inalta pentru varsta/sexul copilul, vocea se intrerupe sau isi schimba tonul, vocea pare hiponazala sau hipernazala.

Tulburările de fluență

Fluența constituie fluxul natural al vorbirii si apare când limbajul indica un numar anormal de repetitii, ezitari, prelungiri sau tulburari in ritmul sau fluxul sau. Se poate observa si tensiune in față, gat, umeri sau pumni si clipit des din ochi.

Motivele luate in considerare pentru aparitia disfluențelor sunt reacții la anumiți factori de mediu ce determina bâlbâiala.

Motive de ingrijorare: cand limbajul pare sa aiba prea multe repetiții, ezitari, prelungiri, blocaje sau intreruperi, copilul pare incordat cand vorbește, evită să vorbeasca de teama bălbăielii.

Din ce motive apar problemele de vorbirea la copii?

Față de cauzele prezentate anterior, dificultățile în vorbire pot avea la baza o serie de cauze medicale/leziuni ale creierului sau nervilor (care controleaza muschii faciali, laringele si corzile vocale necesari vorbirii).

Cauze prenatale:
-incompatibilitate de factor Rh, boli infectioase si intoxicatii ale femeii gravide, carente nutritionale, malformatii fetale, traumatisme abdominale, soc psihic (cu efecte insidioase asupra dezvoltarii psihofiziologice ale fatului)
Cauze perinatale:
– sarcini distocice, cu travaliu indelungat sau insotit de complicatii, asfixii sau compresiuni produse de manevre obstetricale gresite, anoxie cerebrala provocata de infasurarea cordonului ombilical in jurul gatului copilului (circulara de cordon), hemoragii cerebrale
Cauze postnatale:
– organice (de natura centrala sau periferica; malformatii sau anomalii anatomice; disfunctii fiziologice; boli ale primei copilarii si afectiuni cronice marcante)
– functionale (tulburari ale laturii impresive si expresive a limbajului; deficiente ale respiratiei sau fono-articulatiei; insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central, dificultati in realizarea schemelor complexe verbo-motorii)
– psiho-neurologice (mai frecvent intalnite la cei cu deficienta mintala, cei cu tulburari de memorie si de atentie si cei cu deficiente in sfera reprezentarii vizuale si auditive, precum si la cei cu tulburari de tip neuropsihiatric sau psihopatologic
– psihosociale (factori didactogeni, sociogeni, formarea unor deprinderi gresite de pronuntie, incurajarea in scop de divertisment a vorbirii infantile sau defectuoase a copilului, solicitari verbale exagerate ce intimideaza copilul, conflicte si traume psihice ce determina introvertire excesiva si pierderea interesului pentru comunicare, logofobie datorata reactiilor depreciative ale anturajului, imitatii, metode gresite de educatie etc.

Trebuie subliniat că în multe cazuri cauza rămăne necunoscuta, dar și ca poate exista o componență ereditară.

Logopedul te poate ajuta când:

• Copilul omite, deformează, înlocuiește, inversează unul sau mai multe sunete.
• Copilul pronunță corect sunetele izolate, dar greșește în cadrul silabei sau a cuvântului.
• Copilul are un limbaj neinteligibil datorită omisiunii sau inversării cuvintelor.
• Copilul a suferit o intervenție chirurgicală (deviație de sept, părți despicate ale buzei, maxilarelor, etc.)
• Copilul a avut sau are probleme cu auzul.
• Copilul se bâlbâie.
• Copilul vorbește foarte repede, este agitat, își mișcă amplu mâinile, brațele, uneori chiar întregul corp? Dacă acest comportament nu este corectat la timp se poate transforma în bâlbâială.
• Copilul nu reușește să scrie sau să citească bine deși are vârsta corespunzătoare pentru realizarea acestor activități.
• Copilul confundă literele atunci când scrie sau citește – spre exemplu „d“ cu „b“.

La ce vârstă se începe terapia logopedică?

• Începând cu vârsta de 1 an și jumătate este recomandată stimularea dezvoltării vorbirii.
• De la 3 ani se începe corectarea pronunției.
• Până la 5 ani corectarea pronunției se realizeză mai ușor deoarece sunetele nu sunt automatizate în vorbire.
• După vârsta de 5 ani corectarea pronunției se realizează mai lent. Dar, la o vârstă mai mare copilul realizează faptul că pronunță diferit față de ceilalți copii prin urmare este mult mai interesat de reușita sarcinilor logopedice.

Este important să discutați cu un logoped imediat ce sesizați o problemă în dezvoltarea limbajului, iar acesta va stabili împreună cu dumneavoastră care este cea mai bună modalitate de intervenție pentru copil.

Cât timp durează până când copilul va avea o pronunție corectă?

Terapia logopedică poate dura de la câteva săptămâni la câțiva ani, în funcție de natura problemei. În urma unei evaluări, logopedul va putea realiza o estimare asupra duratei intervenției logopedice.

De asemenea, durata terapiei logopedice depinde și de nivelul de implicare a părinților în procesul de recuperare. Copiii sunt motivați să vorbească corect atunci când părinții îi încurajează și se bucură de reușita lor.

Haideţi să ajutăm copiii să gândească, să se dezvolte jucându-se cu limbajul!  Haideţi să ajutăm copiii să crească, să se comporte, să se exprime, să se pună în valoare folosind un limbaj corect, coerent, adecvat contextului!

Dacă aveți nevoie de mai multe informații despre orice subiect legat de Logopedie, ne puteți scrie.

Urmareste-ne pe Instagram